Prima senzatie dupa ce am coborat din tren a fost cea de lipsa de aer. Spatiul se comprimase si se lipise de mine. Gara este in renovari. Am avut  acceasi  senzatie  ciudata si cretina ca nu-s sigura ca am  coborat unde  trebuie. A trebuit sa trec un pod improvizat peste o linie de  tren lipsa. Arata ingrozitor. M-au  nelinistit toate  schimbarile  astea. Intreg orasul e un santier. Mereu  m-am urcat in  tren cu  5, maxium 10 minute inainte de  a plecat. Mereu sunt pe  cale  sa-l pierd. Am timp doar sa-mi arunc  bagajele, sa ies sa  fumez o   tigara pe care de  obicei  nu o termin pentru ca  aud  fluierul si o  arunc.  Si trenul pleaca in timp ce  eu   ajung la  locul  meu.  Cand plec  singura nu  reusesc  sa  ajung in  gara  mai  devreme. Cu toate  astea  nu  am pierdut  niciodata un tren. Sunt  sigura  ca   sunt  multe  alte  "trenuri" pe care  le-am pierdut. Aprinzandu-mi tigara  ma   gandeam  cam   cate   drumuri   dus-intors am facut. Imposibil de  contorizat. Cald, prea  cald, praf , nu vedeam  mari   diferente  intre  Bucuresti  si   Braila. Si  totusi prezenta  mea  aici  ma irita. Poate  ca   fiecare  vizita  aici  nu-i decat    confirmare ca nu apartin locului. L-am sunat sa-mi  spuna   unde  ne   intalnim.  Pe  drum  ma   gandeam ca ar trebui sa am ceva emotii. Dar nu. Ca si  cum m-as  fi intalnit  cu  casiera de la  Enel. Cand  am  ajuns l-am  sunat. Acum  ajung.  Ne-am pupat  foarte  protocolar, ne-am  zambit la  fel de protocolar  si   intanirea  a  decurs cam in  acelasi  mod. Uitandu-ma la el nu gaseam barbatul de care ma indragostisem. Ma asteptam  sa-l vad batran, dar  nu  batran de trecerea  anilor, batran invins. A ramas acelasi  barbat care vorbeste mult, frumos, calm. Aveam o   atractie  ciudata pentru pielea  de pe  gatul lui. Mi se parea indecenta. Acum era  doar putin arsa  de  soare. Nu-i  mai  doream  apropierea. Cu cat  mi se  refuza  mai  mult,  cu  atat il doream mai  mult. Un   soi de   dragoste  handicapata. Dar acum  stateam  la o  masa, plangandu-ne  de  caldura, vorbind banalitati. Si totul ar   fi decurs asa prozaic daca nu  mi-as fi dat  seama cat de zgarcit este. Am zambit. Fusesem avertizata. Ne-am despartit fara sa ne uitam unul dupa celalalt. Nu ne-am mai zis nimic de atunci. Presupun ca nici  nu aveam ce. M-am suit  intr-un taxi dorindu-mi sa  ajung  cat  mai repede acasa.  Am urcat  scarile in  graba, am deschis usa si am lasat in urma ora  irosita. Si am zambit. Eram acasa. Ziua  urmatoare  am fost  nevoita sa  ies din casa. Oamenii  mi s-au parut urati. Infricosator de urati.