Am uitat sa-ti zic ca pe aici trebuie sa urcam
Pe bune, zic eu uitandu-ma in sus la scara de incendiu ce dadea pe terasa blocului. Pai ma tine pe mine scara asta?
Te tine, cum sa nu?imi zice el zambind.
De cand eram mica mi se pareau foarte antipatice scarile de incendiu. Apoi m-a apucat frica de inaltime, de cadere, mi-am facut multe scenarii cum as putea sa mor acolo, ba ca se desprinde scara, ba ca se rupe o bara metalica, ba ca ma ia ameteala. Nu stiu daca am neaparat fobie de inaltimi, dar mi-e teama de cadere. In majoritatea viselor mele cad si ma trezesc foarte speriata. Dar m-am urcat. Si dupa ce mi s-a normalizat pulsul mi-a placut ce am vazut. M-am uitat in jur lasand o distanta considerabila intre marginea terasei si mine. Mi-a adus o patura si multe perne si am stat sub cea mai mare cutie de Pepsi ever. Din cand in cand ma uitam la cutie daca o sa se desprinda si o sa cada pe noi? Nu se desprinde, nu are cum,imi raspunde razand . Dar acolo se poate urca? Da,uite sunt scari. Pfff, nu m-as duce acolo nici sa ma platesti. Si in soarele dupa-amiezei, cu un vant placut am stat si am povestit. Ma mai ridicam din cand in cand in fund si ma uitam in jur. Mi-a fost dor de Bucuresti :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu