Ma asez pe  scaun, pornesc  muzica  si ma uit pe geam. Si stalpii fug in  directia  diametral opusa, ei perfect drepti, inaltati pe  varfuri, sus, cat mai sus, asezati la aceeasi distanta, si cand trec de ei am impresia ca  am trecut de un milestone, si-s cumva mai aproape ( de ce anume?) si uite asa mai trece un stalp, si inca unul si pe asta-i un afis chicios ca a venit circul in oras si lumea nu vorbeste niciodata de circul din noi, din mine si din tine, dar evident ca lumea  va aplauda la circ si  va  rade, dar  clovnii  nu-s decat  tristi  si  macabri si animalele alea  sunt  doar infometate si  batute si ... haituite, asa, cam  ca noi, dar  bineinteles ca pana la urma acrobatul va termina triplul salt cu o  reverenta si atunci peste  el vor cadea ropote de  aplauze. Publicul e in extaz  fara plasa de siguranta. Si el va  zambi publicului, fiind de fapt  fericit ca  nu a  murit azi. Ca asa-i la   circ. Autobuzul opreste, oameni coboara, oameni urca, unii raman pentru inca  alte  cateva  statii, altii isi  fac loc mai  aproape de  usa. Coborati la prima? Eu habar  nu am unde  sunt. Trebuia sa  ajung acasa. Dar m-am urcat in  autobuzul gresit.  Ma tot uit pe ecranul ala unde se  afiseaza statiile si  nu-mi  suna nici un nume  cunoscut. Oamenii sunt foarte seriosi. S-au inchis usile. Ne mai suportam putin, inca 2 minute. Imi aduc aminte de  autobuzele alea vechi, alea cu  trepte. Cum nu se  inchideau  usile pentru  ca  erau prea multi  oameni inauntru, cum  se gasea mereu cineva sa impinga si  sa tipa  haide domn'le mai sus ca  e loc,  si impingea si impingea si usile nu-i puteau  cuprinde  pe toti si  altcineva ii  raspundea  un' te-mpingi asa, nu vezi ca nu mai e loc?!. Si soferul apasa iar butonul de inchis usile, oamenii se impingeau hai hai ca nu pleaca autobuzul pana nu s-au inchis usile.  Noroc  ca usile nu pot  vorbi. Aceeasi disperare ca a ambulantei blocata intr-o intersectie.
Imi doresc  sa ajung in gara, sa-mi aleg o linie la intamplare, poate 5, poate 9 si sa ma urc in tren. Fara bagaje, fara destinatie.  Asta-i trenul de Timisoara? Eu sa ridic din umeri zicand O fi, nu stiu, asta-i trenul meu.