Humans never learned to fly

Am sunat-o si am intrebat-o ce face. Mi-a zis ca e down si ar  vrea sa ma  vada. Am fugit repede inspre ea. Statea pe o banca si  mi-a zambit  cand m-a vazut.  I-am zambit si eu  si am luat-o in  brate. Cat de  fain e sa-ti zambeasca cineva cand te  vede.  Cat de dor  mi-a fost de tine, Catalino! :) Ma ghidez  de cele  mai  multe  ori  dupa  prima  impresie, poate este  gresit spus prima impresie, primul gand care-mi vine in  minte cand vad pe cineva nou.. Si imi place  persoana, sau  nu.  Primul gand cand l-am  vazut pe fostul a fost   asta e,  primul gand cand am vazut-o pe Riana a fost waw  si imaginea unui  maimutzoi sau smiley face ramas  cu  gura deschisa,  primul gand cand l-am  vazut pe un el intr-un  club ( ala de m-a pus pe  bordura sa  fim la aceeasi inaltime) a fost  p-asta il  vreau,  si l-am  avut  fara  nici o contribuitie din partea mea.  Evident, sunt multi care nu-mi spun nimic. Catalina nu ma putea suporta si sentimentul era reciproc. Ea zice ca ii furam locul in primele banci la cursuri si asta era motivul, eu chiar  nu-mi aduc aminte de ce imi era asa antipatica. Ne-am ciocnit una de alta intr-o zi si ne-am dat seama ca suntem condamnate sa  muncim in acelasi loc. Ea a plecat injurand ca trebuie sa munceasca printre asemenea oameni, eu m-am plans Irinei. Amandoua am fi vrut sa demisionam, dar am stat , ne-am descoperit si am ajuns cumva, nu se stie cum, sa ne indragim. Acum cateva luni ne-am adus aminte  ce buna era cafeaua bauta  la teresa de la parter  la ora 12, cum ne prindea 9 dimineatza la munca si cum stateam pentru  ca ne placea, cum ni se rupea de tot si de toate,  cum ne culegeam iubitii din bodegi cand noi eram rupte de munca si ei jucau  biliard, cum viata era frumoasa, linistita si parca  fara  griji. Nu a crezut-o nimeni cand a spus ca va pleca peste mari si tari si totusi a facut-o si-s mandra de ea (si putin invidioasa ). Am baut o  cafea si am vorbit mult.Mi-e drag de ea :)


Irina mi-a scris o poveste, cea mai tare poveste ever : Se facea ca zana Laura trebuia sa ajunga din tinutul indepartat numit "Lanul de porumb" in indepartatul tinut "Ikea". Avea un drum luuunnngggg de strabatut si cum prietena sa devotata nu a putut sa o insoteasca, a hotarat sa ii faca cadou o harta fermecata (aka e-mail). Balaurul 335 urma sa o conduca pe zana Laura pana in fata portilor marelui tinut Ikea. Balaurul urma sa se intalneasca cu ea la statia de la Perla, langa Statia de metrou Stefan cel Mare. Sau, zana Laura, ar putea sa ia metroul pana la Aviatorilor si de acolo sa traverseze strada si sa incalece Balaurul 335. 
Daca zana se rataceste, este rugata sa o contacteze pe prietena ei, zana si ea, Irina pentru mai multe indrumari. Dar cu siguranta  zana Laura va gasi drumul si va cumpara lampadarul magic si aplicele fermecate.



Am luat-o de la munca si am mers pe jos cu mana in  buzunarul ei. Ne-am asezat pe o  banca si ne-am facut  ceva planuri. Mi s-a facut frig, m-am  bagat in ea si m-a incalzit.  Am simtit-o foarte aproape si  nu  numai fizic. Sambata am concert, sa-mi tineti pumnii :)


Ma cam dor picioarele, as vrea sa zbor. Zboara cineva cu  mine?