Nu pot sa  citesc carti in format  electronic. Am incercat  acu ceva timp  sa    recitesc  Tunelul  lui  Sabato,    pur si simpl nu pot. Cartea trebuie tinuta in maini, atinsa  cu  degetele.  In  nici un  caz  nu trebuie sa stea in spatele  unui  ecran, rece si impersonala. Cartea trebuie mangaiata. Trebuie sa-i simti  fiecare pagina, mirosul.
Am luat  Jurnal-ul Oanei Pellea.  Sunt pe  la  jumatate.  E  o carte  extrem de intima. Nu am simtit  nevoia sa  o devorez. Sunt carti pe care le  citesc dintr-o  rasuflare. Nu si aceasta.  Iti impune anumita  tinuta, trebuie sa te speli pe fatza si  maini si sa iti arajezi parul. Nu poti intra in intimitatea cuiva cu bocancii plini de  noroi. Citesc, ma intorc, recitesc. Cartea pare fragila, dar trece peste tine cu viteza si greutatea unui tren... Ce a fost asta? Mai vreau o data. Un singur si mare  regret am. Se va termina. Nu stiu cum,  dar la un  moment dat  va  exista un punct si  nimic  dupa. Am decis ca  voi lasa ultimile  doua pagini  necitite, asa, ca sa ma  amagesc ca lucrurile bune si frumoase nu se termina niciodata.

Deci nu stiu ce  titlu sa pun, mi se pare  pervers sa cuprinzi totul intr-un singur cuvant sau mai multe. Sa vedem daca primeste postarea  fara titlu