Scaunul scartzaia la fiecare miscare a ei. O batranica statea
pe el cu coatele sprijinite pe picioare, tinand in mana o
fotografie veche a unei fete tinere. In fatza ei o masa pe
care erau imprastiate alte poze, intre masa si batrana o fata
intr-un halat alb descheiat stand pe vine.
-Haide , trebuie sa-ti amintesti!
-Nu stiu zau cine e fata asta. Nu stiu cine esti tu. Cine esti tu?
- Ti-am mai spus si acum cinci minute, sunt asistenta. Ema ma cheama.
-Eee maaa....
-Hai sa ne uitam din nou pe poze, poate o sa-ti aduci aminte ceva.
Si asistenta i-a trecut iar pozele prin fata, ea neintelegand
nimic, de ce trebuie sa se uite mereu la pozele acelea, de ce
insista mereu daca isi aminteste cand ea era sigura ca nu-i
vazuse niciodata pe oamenii aceia.
- Aici esti tu cu sotul, inainte de nunta, aici dupa nastere, tu cu fata ta...
- Cum sa fiu eu asta? Nu-s eu!
Se uita la mainile ei care tineau pozele, maini cu pielea zbarcita, degete slabe si noduroase.
-Vreau sa ma vad intr-o oglinda.
Asistenta se ridica si ii intinde o oglinda mica rotunda. In
ea era o fatza obosita, strabatuta de multe riduri, ochii lasati,
stinsi, gura stransa incat nu se mai vedeau buzele. Usa se
deschide si in camera intra o femeie ceva mai in varsta. Se
indreapta catre ele, o intreaba pe asistenta cum este azi si
aceasta ii raspunde miscand capul stanga dreapta si plecand
ochii in jos.
-Stii cine sunt? Sunt fata ta. Doina. Dodo.
Batrana ramane intepenita in neputinta de a-si aduce aminte
cine este, cine sunt cele doua femei, ce cauta ea acolo.
Le aude pe cele doua vorbind despre atrofierea
creierului, batranetze, mai bine de atat nu se va face si
toate vorbele astea i se par venind de foarte departe.
Isi aduce aminte doar ca demult si-ar fi dorit un buton de
UNDO. Nu stie sigur daca era chiar ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu