4 august 2012

C'est n'est pas la realité, c'est un reve

Se intoarce si ii pune aratatorul pe mijlocul buzelor  Shhhh.... Sa nu scoti nici un sunet!Da?
El doar misca din cap scurt stanga dreapta. Dupa ce  si-a luat degetul de pe buzele lui, ii mai simte  apasarea acolo.  Ea merge in fata lui cu un pas, tinandu-l de  mana. El nu vede nimic. Este legat la  ochi O urmareste cu pasi nesiguri si mici.  Ii simte  parfumul parului in  adierea vantului. Aude doar niste  zgomote nedefinite si infundate si  tocurile ei lovindu-se ritmic de pardosea.  Se opreste, se intoarce la 180 de grade pe varful pantofilor si ii  scoate blindfold-ul. Si vazand-o asa, fix in acel moment, realizeaza cat de dor  ii  este  de  fapt de ea. Ca tinand-o de mana, simtind-o foarte  aproape de el, sentimentul de dor, lipsa, sfarseala ii creste inside.  Ar vrea sa  o sarute apasat, sa-i cada la  picioare, sa-i spuna ca o iubeste si cat de  straniu i se pare  care desi este in fata lui, ii este foarte  dor de  ea. Se uita imprejur. Sunt pe  terasa unui  bloc  inalt. Zgomotele acelea nedefinite erau masinile, oamenii, agitatia intr-un fel  nefireasca la ora aceea. Stai aici.   Se indeparteaza  de el, urca pe  marginea terasei. In fundal se aude un tzarait  enervant. Deschide ochii. Vede peretele alb, cauta innebunit  cu privirea sursa zgomotului.  In stanga ceasul desteptator.  Ii  da una, ceasul cade pe jos, mereu  cade, in fiecare  dimineata.  Se freaca la ochi, se ridica din pat. Trebuie sa plece la munca.

Niciun comentariu: