Statea pe banca langa el care nu se oprea din vorbit. De fapt, nici nu-l mai intelegea ce spune, cuvintele lui ce trebuiau sa fie niste pumnale sau , nu stiu, ceva care sa faca rau , se transformau in infinit de micul spatiu dintre el si ea in fluturi... sau, petale de flori, sau baloane. Nu o atingeau cu nimic. Le vedea plutind in aer, in jurul lor, topindu-se apoi in cerul noptii. Sa fi fost 5 dimineatza. Sau 6. Inca intuneric afara. El se varsa in continuare, crezand ca asta e modul de a o pedepsi. Ei ii era putin somn si se gandea cat va mai continua acest one man show. Ar fi putut sa plece in orice moment, era deja plictisita. Da, ar fi putut sa se ridice si sa plece de langa el, sa-l lase acolo sa-si continue sporovaiala. Ar fi observat macar ca lipseste? Se uita la picioarele ei si le incordeaza ca sa se ridice. Nu reuseste. Isi simte picioarele foarte grele, isi simte corpul greu. foarte, foarte greu. Daca se va ridica o sa sparga in bucati. Sau se va pulveriza. Si bucatile sparte din ea se vor topi. Se simte tintuita acolo, poate ca vorbele lui nu-s fluturi sau baloane, poate-s funii sau s-au impletit intr-o plasa. Da, asta o tine acolo. De fapt, ea stie ca este inutil sa-i raspunda. Ca oricum nu o va asculta, ca nu stie ce sa-i zica. Ar putea sa-i zica stop, dar stie deja, din scenele anterioare ca nu va functiona. Ba, mai mult, el va continua si mai tare si mai repede sa vorbeasca. Un el langa o ea pe o banca. Nu se privesc. Ea cu manile in poala, el vorbind de zor. Tabloul perfect al singuratatii, minciunii si resemnarii. Doua linii paralele. Se va face in curand lumina. O sa rasara soarele si toti demonii vor disparea. Si el o sa zica hai acasa, ea se va putea ridica si vor merge impreuna in acelasi pat. Si ea va fi fericita ca a trecut si peste asta, ca a mai trecut o noapte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu