Simtea ca si cum ar fi fost cu jumatea picioarelor pe marginea prapastiei, numai ca in fata ei nu se casca nici un hau , ci doar un bulevard cu masini multe trecand in goana si un semafor. S-a uitat in jur , nu recunostea nimic. Deruleaza putin filmul si nu-si poate aduce aminte decat ca a gresit iesirea de la metrou, ca a injurat ca nu gasea o amarata de trecere de pietoni, doar gura de metrou ( aia de ar fi trebuit sa iasa ea) era fix pe partea cealalta si ca trebuia sa ocoleasca putin. Mai stie ca este la Victoriei, dar nu se poate plasa asta intr-un spatiu. Nici nu stie de fapt ce-i Victoriei, este doar un cuvant gol, lipsit de sens. Nu-i poate asocia nici o imagine. Vede doar literele, plimbandu-se in fata ei, stanga-dreapta, dreapta-stanga si apoi se lichefiaza. Inchide ochii in speranta ca tot decorul se va schimba cand ii va deschide. Este speriata, nu stie ce i se intampla si nici nu e sigura ca stie cine este. S-a pierdut. Deschide ochii si se prabuseste interior. Aceleasi masini trec prin fata ei, intr-o goana nebuna, oare au voie sa circule cu asemenea viteza? Ce o opreste sa se arunce in fata lor. Oare ar muri? Oare s-ar opri?Oare daca s-ar arunca ar fi ca si cum ar apasa butonul pause al telecomenzii si totul ar ingheta? Simte doar urletul intepenit in gat, un bulgare mare si rotund de neputinta si deznadejde, deschide gura si se incordeaza, dar din gatlejul ei nu iese nici un zgomot. Sta de ceva timp langa stalpul semaforului, pe partea celalta un alt semafor caruia i se schimba regulat culoarea. Verde si masinile se opresc, oamenii de langa ea trec. Cate serii de oameni or fi trecut de cand sta ea acolo? Rosu si masinile aluneca fiecare pe banda ei, ordonat si foarte programat. Asteapta sa se faca verde si o sa treaca cu restul lumii. Nu are ce sa i se intample. Pune piciorul in fata , ii este totusi frica sa paseasca. Coboara de pe trotuar si vede o cladire inalta. O recunoaste. Si ,deodata, toate amintirile si tot ce-i apartinea ii revin de parca ea ar fi fost un mare magnet si tot ce era al ei gravita in juru-i si se lipea de ea. Stie ca o asteapta o prietena si grabeste pasul.
Este foarte linistitor sa stii ca oriunde vei pleca, oricat de tarziu va fi vei ajunge intr-un loc ce-i spui acasa, Ca oricat de adanc te-ai cufunda intr-un bazin cu apa, vei putea iesi intr-un final la suprafata. Ca ai cel mai mare cosmar si totusi te vei trezi. Ca oricat de beat ai fi, dimineatza te vei trezi. Iti va fi rau, dar esti treaz. Ce faci cand te pierzi si nu mai gasesti niciodata drumul de iesire? Ce faci cand ramai agatzat intr-o alta lume?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu